Târgul de animale și Ziua fermierilor din valea Homoroadelor

Târgul de animale și ziua fermierilor din Valea Homoroadelor a fost organizat în spiritul valorilor locale și al resurselor locale. Scopul nostru principal a fost de a susține oamenii gospodari în convingerea lor, că ceea ce fac este corect, și nu trebuie neapărat să-și schimbe efectivele de animale tradiționale cu alții noi pentru a obține un venit mai mare. 

Vizitatorii la cea de-a VI-a ediție a zilei fermierilor au găsit deopotrivă oportunități de învățare și divertisment. Au participat la expoziții și prezentări de bovine, ovine și câini. Fodor Levente, medic veterinar a prezentat bolile egzotice din ziua de azi, din prezentarea biologului Demeter László au aflat de ce pășunile și pajiștile noastre montane dispun de nivel calitativ ridicat, iar prin prezentarea lui Fülöp Szabolcs au reușit să arunce o privire în secretele preparării brânzei. De asemenea, am încercat să satisfacem și cerințele culturale. Ansamblul de dans popular “Frogórózsa”, respectiv grupul de dans popular al Asociației Tinerilor din Căpâlnița prin programele lor au prezentat dansuri populare din diferite regiuni. Iubitorii de senzații tari au participat ca suporteri la concursul de tras buşteni, sau la competiția de curse pentru tractoare.

 
 
Sesiuni activeParteneri ai diferitelor festivaluriJUHÉ al V.-lea -Festivalul crescătorilor de ovineJUHÉ al V.-lea -Festivalul crescătorilor de ovineFestivalul Castanelor, ediția al XV.-leaEvenimente de promovare a teritoriului GAL - 2018Festivalul Castanelor, ediția al XV.-leaTârgul de animale și Ziua fermierilor din valea HomoroadelorEvenimemnt de promovare, 2022 septembrieHomeStiriRapoarte de selecțieSesiuni activeSesiuni de finanțareCalendar evenimenteContact
Copyright © 2017 hkleader.ro
Asociatia GAL Homoród-Küküllő LEADER